Mod de preparare Negresa rapida cu Oreo

  1. Ciocolata trebuie rasa pe razatoarea mare, sau daca aveti, o puteti da prin blender, eu asa am facut pt a o marunti.
  2. Intr-o craticioara punem Rama Maestro la topit si adaugam ciocolata maruntita, cacao si amestecam pana cand se omogenizeaza si obtinem o crema fina.
  3. Intr-un castron batem bine cu mixerul ouale, pana cand fac spuma, apoi punem in 2 transe zaharul amestecand bine de tot cu mixerul, pentru a aera ouale. Nefolosind praf de copt la aceasta reteta este nevoie ca ouale sa fie bine batute si sa fie aerate.
  4. Dupa ce zaharul s-a topit, adaugam peste oua crema de ciocolata cu unt, aceasta o turnam usor pe marginea castronului pentru a nu strica bulele de aer ale oualor, adaugam apoi si faina si amestecam usor de jos in sus cu o spatula.
  5. Jumatate din cantitatea de biscuiti i-am rupt bucati si i-am incorporat in aluat, cealalta jumatate i-am pus deasupra dupa ce am pus aluatul in tava.
  6. Am dat prajitura la cuptor pentru aproximativ 40 min, dar e in functie de ce cuptor aveti, asa ca e mai bine sa verificati cu scobitoarea daca e coapta prajitura sau nu. Optional se poate presara cu zahar pudra.