Mod de preparare Prajitura televizor

Blaturile de cacao:

  1. Se separa albusurile de galbenusuri. Albusurile se bat spuma tare.
  2. Galbenusurile se mixeaza cu zaharul si margarina Rama Maestro partial topita pana se omogenizeaza, se adauga laptele si se amesteca bine.
  3. Faina se amesteca cu cacaua si praful de copt si se incorporeaza cu grija in aluat, apoi se amesteca cu albusurile pana se omogenizeaza.
  4. Compozitia obtinuta se imparte in 2 parti egale si se coc doua blaturi in tava aragazului tapetata cu hartie de copt.
  5. Se lasa la racit.

Blatul alb:

  1. Se separa albusurile de galbenusuri. Albusurile se bat spuma tare.
  2. Galbenusurile se freca cu zaharul pana se topeste, apoi se adauga apa si se omogenizeaza.
  3. Faina se amesteca cu praful de copt si se incorporeaza in aluat.
  4. La sfarsit se incorporeaza albusurile si se toarna compozitia in tava aragazului, tapetata cu hartie de copt.
  5. Se coace blatul aprox 30 de minute la cuptorul preincalzit.

Crema:

  1. Laptele si zaharul se pun intr-o cratita pana ce zaharul se topeste.
  2. Faina se amesteca cu amidonul intr-un castron.
  3. Peste faina se toarna un polonic de lapte cald si se amesteca bine cu un tel.
  4. Compozitia rezultata se toarna treptat in laptele cald si se amesteca in continuu pana se ingroasa.
  5. Se lasa la racit.
  6. Margarina la temperatura camerei se mixeaza cu 1 lingura de zahar pudra si se incorporeaza treptat crema de lapte, se rade coaja de lamaie, se adauga vanilia si zeama de lamaie si se mixeaza bine pana obtinem o crema consistenta.

Asamblare:

  1. Pe un platou se aseaza unul dim blaturile de cacao si se stropeste foarte putin cu sirop, se intinde 1/2 din cantitatea de crema, se aseaza blatul alb, se stropeste cu sirop, se toarna restul de crema si se acopera cu ultimul blat de cacao.
  2. Se lasa peste noapte la frigider, apoi se proportioneaza.
  3. Se poate servi pudrata cu zahar.