Mod de preparare Tort diplomat

  1. Din aceasta compozitie mi-au iesit 2 torturi mai micute
  2. Se pune gelatina la inmuiat in apa rece (daca folositi foite de gelatina, le rupeti in jumatate si le puneti in multa apa rece; daca folositi gelatina granule, puneti atata apa cat sa treaca cu doua degete peste ele).
  3. Se freaca galbenusurile cu zaharul pana ce se albesc (cca. 5-8 minute). In acest timp, se pregateste baia de aburi, punand un vas, plin pe jumatate cu apa, la fiert. Cand apa clocoteste, se da focul la minim.
  4. Se incalzeste laptele si se toarna peste compozitia spumoasa de galbenusuri; se transfera apoi compozitia intr-un alt vas, mai mic, care sa intre perfect in vasul cu apa clocotita de pe foc (fundul vasului in care ati pus compozitia nu are voie sa atinga apa de dedesubt). Se lasa la bain-marie timp de aproximativ 10 minute, timp in care se amesteca des. Compozitia va fi lichida, nu va speriati!!!.
  5. La final, crema se da deoparte si se lasa cateva minute sa se racoreasca. Se adauga apoi gelatina inmuiata si bine scursa. Se amesteca bine si se lasa la racit. Daca vreti sa grabiti intregul proces de racire, scufundati vasul intr-un altul cu apa rece (aveti grija sa nu ajunga apa in crema).
  6. Se bate apoi frisca cu zaharul vanilat sau esenta de vanilie si se incorporeaza compozitiei. Se tine la frigider pana cand se pregateste forma, si fructele
  7. Se tapeteaza cu folie transparenta o forma ovala
  8. Se curata de coaja fructele si se taie bucatele; bananele se stropesc cu zeama de lamaie ca sa nu se innegreasca (se oxideaza repede). Peretii si fundul formei se imbraca in felii de ananas, banane si portocale .
  9. Se toarna jumatate din compozitia racita deasupra fructelor.Se presara felii de banana sau bucatele de ananas,si se toarna cealalta jumatate de crema.
  10. La final, se aseaza un strat de piscoturi (pe care le insiropati cu suc de ananas din conserva) pe toata suprafata tortului, apasand usor.